Prohibiţia naţională în Statele Unite a intrat în vigoare în 1920. Secţiunea 6 a Legii Volstead excepta vinul pentru scopuri sacramentale sau rituri religioase similare, iar permisele le îngăduiau rabinilor, pastorilor şi preoţilor autorizaţi să-l distribuie comunităţilor. Membrii comunităţii puteau cumpăra până la zece galoane pe an de la comercianţi autorizaţi.
Excepţia a devenit repede o portiţă. Rabinii depuneau la autorităţi liste de membri pentru a obţine permise, iar în unele state o petiţie cu zece semnături era suficientă pentru a fi recunoscut rabin. Comunităţi inventate erau alcătuite din anuare şi cărţi de telefon; în 1922 un ziar din San Francisco relata despre vin eliberat unor locuitori irlandezi, suedezi şi greci sub nume precum Goldstein şi Levinsky.
Cantităţile spun totul. Până în 1924 se distribuiau la nivel naţional aproape nouă milioane de galoane de vin sacramental, cam un galon pentru fiecare bărbat, femeie şi copil evreu din ţară, iar la New York distribuţia s-a triplat între 1922 şi 1925. Rabinatul reformat a decis că sucul de struguri este o alternativă acceptabilă pentru toate nevoile religioase.
În 1926, noul şef al prohibiţiei, generalul Lincoln C. Andrews, a închis magazinele de vin, a anulat permisele existente şi a cerut rabinilor să se prezinte personal; în câţiva ani distribuţia a scăzut sub 400.000 de galoane. Când prohibiţia s-a încheiat în 1933, producătorii care continuaseră să furnizeze vin sacramental erau pregătiţi să crească, iar stilul dulce din strugurii Concord pe care îl făceau a definit vinul cuşer american timp de decenii.
UrmătorulNegustorii evrei de vin din Germania înainte de 1933